Cătălin Cîrstoiu, recomandare de ultimă oră pentru Florin Piersic. Ar trebui tratat într-un spital mai mare

"Este foarte important de știut dacă infecția este una imediată intervenției chirurgicale de acum 5 ani și care a mers așa lent, ceea ce ce e posibil, sau în egală măsură este posibil să fie o infecție apărută ulterior. Pentru că la acești pacienți orice infecție de focare, adică dacă ai un abces, o infecție, poate da în sânge bacterii care ajung în primul rând acolo unde e implantul. Implantul e un bun loc pe care se fixează bacteriile", a spus managerul Spitalului Universitar în emisiunea lui Marius Tucă.

Cârstoiu a mai apreciat că îndrăgitul actor ar trebui mutat într-un spital mare, pluridisciplinar, care să ofere suport și din alte specialități medicale, cum ar fi chirurgia cardiacă. Cîrstoiu a subliniat însă că e important ca de tratament să se ocupe chirurgul care a efectuat inițial intervenția.

„Acel chirurg care a pus prima oară implantul trebuie să se ocupe de cazul ăsta până la final, pentru că știe ce a făcut prima oară, știe evoluția", a explicat Cîrstoiu.

de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list