Scene halucinante într-un supermarket din Timișoara: un paznic a fost snopit în bătaie de doi bărbați

Incidentul s-a intamplat miercuri seara, cand una dintre angajatele supermarketului care a vazut ca scandalul nu pare sa se opreasca a actionat butonul de panica. Odata ajuns la magazin, agentul de paza a incercat sa calmeze spiritele si i-a scos afara pe cei trei scandalagii. In acel moment insa, a fost luat la bataie de doi dintre cei trei barbati.

Cand au ajuns politistii, doar unul dintre batausi mai era acolo si avea nevoie de ingrijiri medicale.

"Când a sosit agentul de pază, acesta a procedat la interpelarea celor trei persoane solicităndu-le să părăsească magazinul, iar in momentul cand au iesit din magazin, a fost agresat de către două dintre persoanele implicate.

La fața locului, când au ajuns echipajele de poliție, a mai fost găsit un bărbat dintre cei trei, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

De asemenea, bărbatul în vârstă de 30 de ani, era în continuare recalcitrant. Ulterior acesta a fost condus la sediul secției de poliție pentru audieri", transmit reprezentantii IPJ Timis.

Barbatul a fost retinut pentru 24 de ore si introdus in Centrul de Retinere si Arestare Preventiva al IPJ Timis.



de pe realitatea.net
Sent via IFTTT

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list