Bărbatul care a ucis cu sânge rece 2 bătrâni în propria lor locuinţă, din Timișoara, condamnat la peste 28 de ani de închisoare

Magistraţii timișoreni au mai dispus luarea măsurii de siguranţă a obligării inculpatului să urmeze în mod regulat tratamentul medical prescris de un medic de specialitate, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol, relatează Agerpres.

În rechizitoriul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş se preciza faptul că în seara zilei de 27 iunie 2023, după ce ar fi intrat în apartamentul victimelor din apropierea Palatului Justiţiei din Timişoara, cu acceptul acestora, cu scopul obţinerii unei sume de bani cu titlu de împrumut, pe fondul refuzului şi a stării psiho-fizice determinate de consumul de droguri, inculpatul ar fi lovit victimele, soţ şi soţie, pentru a putea sustrage sume de bani şi bunuri din apartament. Femeia era administratorul imobilului.

Anchetatorii susţin că în contextul în care a constatat că fusese iniţiat un apel video de pe telefonul victimelor şi că există posibilitatea identificării sale, inculpatul ar fi procedat la uciderea acestora cu un cuţit luat din mobila de bucătărie din casă, după care a folosit cuţitul pentru ameninţare, asigurându-şi scăparea şi fuga de la locul faptei, în prezenţa unor martori.

Acesta ar fi plecat cu o sumă de bani şi două telefoane mobile luate din apartamentul victimelor, fiind identificat şi prins ulterior de organele de urmărire penală, pe 29 iunie, în Timişoara. 



de pe realitatea.net
Sent via IFTTT

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list