Alexandra Păcuraru: PSD, PNL, UDMR, toate celelalte partide ar fi trebuit să coboare în stradă să realizeze că este o problemă națională

Alexandra Păcuraru a fost impresionată de oamenii care au venit să protesteze din rândul transportatorilor și fermierilor la Afumați. Ea le-a transmis politicenilor să coboare în stradă pentru a asculta problemele oamenilor de rând, dar și românilor să se solidarizeze:

Este sâmbătă, zi liberă pentru mulți. Unii dintre voi sunteți la schi, alții savurați vin fiert, iar unii se dedau la barfe și povești, uitând de problemele lor și de cei care de 13 zile stau aici, la Afumați. Dar să nu uităm că această problemă este și a voastră.

Noi, ca și voi, suntem părinți și avem copii, dar conștiința noastră nu ne permite să-i lăsăm să stea în frig aici. Nu ne putem împăca cu gândul că le-am putea distruge ultima speranță de a se întoarce la copii și nepoți și de a le spune: "Asta este, mamă, plecați unde vreți, în diaspora."

De când fac televiziune, am transmis mereu mesaje către diaspora română și i-am îndemnat să vină acasă, să nu-și uite bunicii, pământul, sacrificiul. Pământul nostru românesc este îmbibat de sânge, iar plecarea este ușoară, mai ales când muncești și poți să ai satisfacții. Există prea multe povești triste.

Mulți m-au criticat pentru că cheam diaspora română când noi nu suntem capabili să-i ținem acasă. Așa este, dar nu este vina mea sau a colegilor mei.

Ar trebui să vă responsabilizeze pe voi, cei care astăzi stați la căldurică și știți că echilibrul lor depinde de voi. De ce copiii lor nu au condițiile pe care le au copiii voștri? V-ați gândit că mulți dintre voi care ați pierdut copiii în droguri, prostituție, cluburi de fițe, rupti de lumea asta, sunt în depresie, nu se regăsesc, de ce? Uitați-vă la copiii lor să vedeți ce fac: sunt educați, vorbesc frumos, sunt muncitori, omenoși.

Telefoanele au sunat ieri la mine după ce a luat cuvântul un tânăr, m-au judecat de ce sprijin țăranii din stradă cu doar două clase să facă politică. Păi l-ați întrebat? Ce note a avut la școală, ce facultate a terminat? Sunt oameni călcați în picioare care și-au dat seama că dacă țin gura închisă nu se va schimba nimic în bine.

E mai ușor să intrăm într-un supermarket încălzit, unde toate sunt bio și aduse din afară, dar măcar din curiozitate mergeți în piețe să vedeți câtă durere există în sufletele acestor oameni, care împachetează marfa mai bine chiar decât se împachetează pe ei.

De ce nu cumpărăm de la ei? De ce nu îi sprijinim? Spuneți, dragi politicieni, că nu aveți ce să faceți, dar de ce încurajați samsarii să le cumpere animalele pe nimic? În ce țară trăim? De ce dublă măsură?

În Franța, când fermierii au ieșit și au turnat tot laptele, toți s-au mobilizat și au spus că acești oameni au dreptate și trebuie să-i ajutăm. La noi, dacă își varsă laptele, cine se mobilizează sau v-ați obișnuit să beți lapte cu ulei de palmier?

Am fost criticată când am cerut demisia domnului Grindeanu. Nu am o problemă personală cu domnul Grindeanu, nu mă bag în intimitatea lui, are miliarde, de unde? DNA nu l-a întrebat. Dar am o problemă că a dat ordin pe unitate la PSD să nu se mai vorbească cu noi, să nu mai ieșim în stradă, să fim bruiati, să putem transmite doar cu satelitul. De ce? Pentru că Realitatea PLUS este singura televiziune care realizează că, dacă ei nu vor fi ajutați, vor pleca în diaspora, noi nu vrem asta, nu vrem ca România să fie condusă doar de francezi, polonezi... Până și ungurii sunt uniți în țara lor și vor lua bucăți din Transilvania.

Dati dovada de unitate, nu doar din spatele tastaturii. Veniti aici și spuneti problemele. PSD era ciuma rosie, prin aceasta coalitie s-a transformat in crucea rosie dar iata ca psd nu a facut altceva decat sa creeze conditii de votare prin care din 4 in 4 ani ei sa iasa permanent ingrosand randurile asistatilor social. Noi nu vrem asistati social, vrem sa se recunoasca munca, acesti oameni muncesc.

In ce tara traim? Domnul Grindeanu l-am judecat pentru ca sa vina aici a interzis accesul televiziunilor, mi-a tinut colega Alexia Ditcov la poarta si el statea la caldurica, la cafeulta, cu doamna ambasador SUA. A cautat protectie.Dupa ce si-a luat protectia la el in birou a iesit public cu poza si a aratat cat de bine e el sustinut de ambasadoarea SUA. Dar ambasada noastra a Romaniei unde este? Pentru romanul nostru cine face lobby? Cine lupta ca lor sa le fie bine? Noi, prin acesti parteneri strategici nu vrem sa avem sefi. EU nu caut in ambasadorul SUA sef.

A venit un republican stimat zilele trecute in bucuresti si am vorbit cu el, la inceput se facea ca nu intelege intrebarea, pana la urma a avut sinceritatea si a recunoscut la televiziunea noastra ca administratia biden si aceasta forma corupta de a pune presiune pe alte tari sa taca este un abuz care si in SUA au facut placile tectonice sa miste.

Eu sper intr-o schimbare pentru ca lumea fierbe, noi nu vrem copiii nostri sa fie dependenti de droguri, asistati sociali, sa fim condusi de inteligenta artificiala.

Nicaieri unde administratia corupta a pus presiune lucrurile nu functioneaza.

Cei care puteti, veniti in strada aici alaturi de noi. Veniti sa-i sustineti pana la capat. Solidaritate, dragi romani, asta vrem.

Am si o mare speranta, vazand ca ei nu pleaca acasa. Ori veti pleca voi cei care guvernati, ori veniti cu solutii clare ca ei sa se intoarca acasa. Abuzurile pe care Jandarmeria le-a facut trebuie sa inceteze.

Sa nu faca abuzuri ca asa li se ordona. Daca aveti interese financiare ca sunteti politicieni, ca sunteti politisti, duceti-va la DNA.

Indemn ca institutiile statului sa se autosesizeze.

Nu este posibil sa ne expuneti la atata umilinta. Realitatea PLUS e alaturi de ei pana la capat. De cand filmez aici, se termina spatiul de emisie si ei tot mai au ceva de adaugat. Nu v-au sensibilizat problemele cu ratele, cu bancile, va sensibilizeaza ca pierd tot ce au muncit o viata? Va sensibilizeaza ca vine si iti ia terenul si casa? Puteti gandi ce disperare e in inima acestor oameni care vad ca li se vinde creanta si devin hoti, vin recuperatorii si cand intarzie li se mareste procentul, au si mai multi bani de dat.

PSD, PNL, UDMR, toate celelalte partide ar fi trebuit să coboare în stradă să realizeze că este o problemă națională. Nu cred că mai puteți să mă suspectați că eu i-am scos în stradă sau Realitatea PLUS. Suntem determinați să le dăm voce. Sper și acolo de pe pârtii sau unde sunteți să dați volumul mai tare la problemele lor și să dați muzica mai încet. Problemele lor, dacă sunt auzite, pot fi soluționate de cei mai luminați dintre politicienii pe care astăzi îi avem.



de pe realitatea.net
Sent via IFTTT

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list