O stațiune din România este unică în lume și are toate șansele să devină noul Saint Tropez al Europei

Cândva un simplu sat pescăresc, Gura Portiței s-a transformat astăzi într-o atracție pentru cei care apreciază liniștea, apa curată, mâncarea tradițională lipovenească și, mai ales, fascinanta floră și faună specifice regiunii.

Lucrările de amenajare pentru transformarea sa în destinație turistică au început în anul 1998, deși satul fusese descoperit cu peste 250 de ani în urmă.

Farmecul acestui mic sat de vacanță este accentuat de faptul că accesul se face exclusiv cu barca din portul Jurilovca, oferind turiștilor o experiență cu adevărat „remote".

În ciuda accesului restrâns, Gura Portiței oferă diverse facilități, printre care un restaurant à la carte, teren de sport în aer liber și loc de joacă pentru copii, conform informațiilor disponibile pe site-ul localității.

La Gura Portiței există doar 100 de locuri de cazare

Activitățile recreative includ pescuitul și plimbările cu hidrobicicleta pe lacul Golovița, fapt ce oferă o modalitate plăcută de a explora împrejurimile.

Gura Portiței se mândrește cu o biodiversitate bogată, datorită locației sale la granița dintre delta fluviului și mare.

Flora și fauna specifice Deltei Dunării creează un peisaj spectaculos, ideal pentru pasionații de natură și fotografie.

În plus, vizitatorii au ocazia să guste mâncăruri tradiționale lipovenești, preparate din pește proaspăt și alte ingrediente locale, oferind o incursiune autentică în cultura gastronomică a regiunii.

Oferind sub 100 de locuri de cazare, Gura Portiței garantează o atmosferă intimă și exclusivistă. Fie că optați pentru cabane rustice sau pentru bungalouri moderne, fiecare opțiune de cazare este concepută pentru a oferi confort și o experiență relaxantă, în mijlocul naturii.

Sursă text: Click.ro 



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list