Gabriela Firea: Sunt optimistă şi sunt convinsă că bucureştenii doresc un primar dinamic, eficient, care să fie permanent pe teren, în mijlocul şantierelor

 

 

„Am intrat de curând în această cursă. Mă bazez foarte mult pe bucureşteni, pe cei care sunt nemulţumiţi de ineficienţa actualului primar, pe cei care m-au votat şi au fost dezamăgiţi acum trei ani şi jumătate că nu am continuat proiectele la primăria Capitalei, pe colegii mei primarii de sectoare, pe colegii mei social-democraţi. Şi cred că prin acest lucru am spus totul. Sunt încrezătoare, sunt optimistă şi sunt convinsă că bucureştenii doresc un primar dinamic, eficient, care să fie permanent pe teren, în mijlocul şantierelor, care să respecte legea şi regulile şi atunci când se întâmplă o problemă să nu se ascundă în birou, cum s-a întâmplat în această perioadă, ci să înfrunte problema şi împreună cu cei mai buni specialişti să găsească şi soluţiile", a declarst  Gabriela Firea.

Preşedinta PSD Bucureşti şi-a depus candidatura, duminică, la Primăria Capitalei.

Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan se află pe primul loc în intenţiile de vot ale bucureştenilor pentru postul de primar general, cu 31% din opţiuni, urmat de Gabriela Firea cu 24% şi de Cristian Popescu Piedone - 20%, conform unui sondaj Avangarde, care indică şi că 42% dintre bucureşteni sunt mulţumiţi de modul în care arată lucrurile în oraş.

 



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list