Doliu uriaș în lumea medei! Japoneza Yumi Katsura, o renumită creatoare de rochii de mireasă, a murit. Avea 94 de ani

Yumi Katsura, al cărei nume real a fost Yumi Yuki, şi-a deschis primul magazin dedicat rochiilor de mireasă în Japonia în anul 1964, după ce studiase la Paris, într-o epocă în care rochiile de mireasă erau purtate doar de 3% dintre mirese, a precizat compania ce îi poartă numele în comunicatul prin care a anunţat decesul creatoarei nipone.

Rochiile de mireasă "sunt de acum purtate de peste 90% dintre femei în ziua căsătoriei lor, iar activităţile sale au avut o influenţă puternică asupra stilului nunţilor dincolo de ţinuta vestimentară", a adăugat agenţia sa, într-un mesaj transmis pe Instagram, relatează AFP citată de Agerpres.

După debutul ei internaţional la o prezentare de modă organizată la New York în 1981, Yumi Katsura şi-a extins activităţile în peste 30 de ţări, deţinând magazine inclusiv la Roma şi la Paris şi "influenţându-le pe mirese nu doar în Japonia, ci şi în lumea întreagă", a adăugat agenţia pe care a înfiinţat-o.

În 1993, Yumi Katsura a creat un veşmânt sacerdotal pentru papa Ioan Paul al II-lea, care a necesitat doi ani de muncă, utilizând Hakata-ori, o tehnică de ţesut folosită la confecţionarea chimonourilor.

În acelaşi an, fostul suveran pontif, care a murit în 2005, a purtat acea capă şi acea mitră asortată în timpul slujbei de Paşte, o ceremonie difuzată la televiziune în lumea întreagă.

"Lacrimi au curs pe obrajii mei atunci când am primit cuvintele de mulţumire din partea papei", a povestit creatoarea de modă japoneză.

Yumi Katsura a organizat peste 200 de defilări de modă pe parcursul cariei sale, îmbinând "tradiţii artistice japoneze şi moda internaţională", au precizat reprezentanţii agenţiei sale. 



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list