Cinci bărbaţi din București, reţinuţi după ce, deghizaţi în femei, ar fi atras alţi bărbaţi în apartamente închiriate, sub pretextul oferirii de servicii sexuale și i-au jefuit

 

 

Potrivit Poliţiei Capitalei, poliţişti de la Secţia 14 au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară şi 8 mandate de aducere, în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, într-un dosar penal de furt calificat, tentativă de tâlhărie calificată, tăinuire şi proxenetism, creând astfel victimelor un prejudiciu de peste 33.000 de lei.

"Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada noiembrie 2023-prezent, mai mulţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 38 de ani, prin intermediul unor anunţuri postate în mediul online, sub pretextul oferirii de servicii sexuale, ar fi atras în locuinţele pe care le aveau închiriate în Capitală persoanele vătămate. Totodată, bărbaţii în cauză, deghizaţi în femeie, ar fi profitat de neatenţia victimelor şi ar fi sustras mai multe sume de bani, precum şi mai multe bijuterii din metal preţios şi un telefon mobil", arată sursa citată.

În plus, în 23 februarie, după ce ar fi prestat serviciile solicitate de victimă, unul dintre bănuiţi ar fi pătruns, fără drept, în locuinţa acesteia, situată în judeţul Ilfov, şi prin violenţă fizică, ar fi încercat să-i sustragă o altă sumă de bani, împreună cu un bărbat în vârstă de 26 de ani.

În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.

Suspecţii au fost audiaţi şi ulterior reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Secţiei 14 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, pentru furt calificat, tentativă la tâlhărie calificată, tăinuire şi proxenetism.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, precum şi de sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Potrivit unor surse judiciare, în urma percheziţiilor au fost prinşi cinci suspecţi. Aceştia se deghizau în travestiţi şi postau pe un site anunţuri prin care ofereau servicii sexuale contra cost, iar astfel au atras în diferite apartamente închiriate, în Bucureşti, mai mulţi bărbaţi, cărora le-au furat bani, profitând de neatenţie.

Unul dintre suspecţi, după ce a prestat serviciile cerute şi a sustras mai multe bijuterii din aur şi suma de 7.000 de lei, s-a reîntors şi a intrat fără drept în locuinţa persoanei vătămate, în Voluntari, judeţul Ilfov, unde a lovit o femeie pentru a sustrage alte sume de bani, însă nu a mai reuşit.

Cătălin Cherecheș, în celulă cu un proxenet! Primarul fugar a refuzat mâncarea din închisoare

de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list