Copiii de 2 și 4 ani, bătuți și terorizați de proprii părinți! Micuții, supuși la chinuri cumplite - Informații șocante
Scenele cumplite au avut loc în Germania, acolo unde sunt stabiliți bărbatul de 37 de ani și soția sa de 29 de ani. Cei doi copii ai lor cu vârstele de 2 și 4 ani au fost terorizați în ultimul an, iar părinții cu intenții sadice i-au filmat în ipostaze cumplite.Copilul de doar 2 ani a fost înghesuit cu forța să încapă într-un geamantan. Anchetatorii au aflat că părinții și-au ținut ore întregi copiii în dulap. Copiiilor li s-a îndesat vată în gură și au fost lipiți cu bandă adezivă pentru a nu țipa.În filmările din telefoanele părinților torționari, anchetatorii au găsit zeci de minute cu tratamente și acte cu o cruzime greu de imaginat.Polițiștii au intrat pe fir după ce rudele din România au primit filmările de la unul dintre cei doi soți.
Cei doi părinți au fost prinși de polițiștii de frontieră când se întorceau în țară în Satu Mare. Polițiștii i-au reținut imediat, iar copiii au ajuns în grija asistenților sociali de la Protecția Copilului.A fost deschis dosar penal pentru rele tratamente asupra minorilor, iar DGASPC Satu Mare a început o anchetă.
de pe realitatea.net
Sent via IFTTT
Niciun comentariu