George Simion anunță că AUR ar putea să boicoteze alegerile locale: Suntem dispuși să facem gesturi extreme

"Statul este capturat având în vedere că proiectul de lege depus de AUR şi anunţat de doamna secretar al Camerei, Geanina Şerban, nu are şanse de a fi adoptat în această legislatură în care Consilii Judeţene, primării, justiţie, servicii de informaţii, CCR, Avocatul Poporului, toate sunt sub controlul partidului comasat, luăm în calcul şi vom propune şi altor forţe politice, să boicotăm alegerile locale, într-o formă sau alta. Pentru că, fără alegeri în două tururi, de fapt, nu există speranţe la a câştiga democratic o primărie, având în vedere felul în care, de la Alfred Simonis, la toţi ceilalţi baroni PSD, primarii sunt cumpăraţi la bucată", a spus George Simion într-o conferinţă de presă.

Preşedintele AUR a precizat că "nu trăim într-o democraţie în momentul acesta".

"Suntem dispuşi să facem gesturi extreme, dar democratice, pentru a ne manifesta dezaprobarea. Chiar aşa, să avem o legislaţie electorală şi să nu se ţină cont nici de Comisia de la Veneţia nici de orice altă normă de bun simţ? S-ar putea să ajungem să boicotăm alegerile ilegale şi neconstituţionale din 9 iunie", a mai spus George Simion.

El a mai afirmat că în plenul comun de marţi le este refuzat iar să aibă un om în comisia de control asupra SRI.

"Nu mai avem din luna noiembrie., de mai multe ori am fost refuzaţi de domnul Simonis. Am venit cu o altă propunere, domnul Badiu", a spus liderul AUR, precizând că răspunsul primit a fost că fac prea multe propuneri şi nu pot accepta acest lucru.



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list