Un șofer de ambulanță a suferit un AVC în timpul misiunii: „Colegul a văzut că motorul se turează foarte tare”

Conform declarațiilor purtătorului de cuvânt al SAJ Suceava, dr. Adriana Morari, ambulanțierul a suferit un accident vascular cerebral cu deficit neurologic, însă nu și-a pierdut conștiența. Incidentul a avut loc sâmbătă.

„S-a intervenit rapid, ajungând la Suceava, unde este centrul regional de stroke", a declarat dr. Morari, citat de Monitorul de Suceava. 

Robert Rotariu, purtătorul de cuvânt al sindicatului de la Ambulanță, și-a exprimat îngrijorarea față de apariția acestor cazuri printre angajații din domeniul ambulanței, asociindu-le cu nivelul crescut de stres și cu dificultatea muncii lor. 

„Colegul asistent medical a văzut că ambulanțierul nu schimbă viteza și motorul se turează foarte tare, iar când l-a întrebat ce se întâmplă, crezând că este o problemă tehnică, a realizat că acesta nu poate articula corect cuvinte. I-a cerut să tragă pe dreapta. Colegul cu AVC a reușit să oprească în siguranță, iar colegul asistent i-a administrat medicația și a așteptat echipajul de sprijin. Ulterior starea lui s-a agravat și a fost nevoie de intervenție chirurgicală. Acum este stabil și sperăm să se recupereze cât mai repede posibil", a afirmat Robert Rotariu. 

Purtătorul de cuvânt al sindicatului din cadrul SAJ Suceava a subliniat că acesta este al treilea caz de AVC în rândul angajaților de la Ambulanța Suceava, primul având loc acum un an și jumătate. 

„Noi avem probleme grave de sănătate până la 56 de ani. Ar trebui să fim lăsați să ne bucurăm măcar câțiva ani de pensie, să nu fim în scaun cu rotile sau, mai rău, decedați înainte de vârsta de pensionare sau imediat după, dar din păcate legea este suspendată până la sfârșitul anului, de teamă că ar pleca prea mulți colegi din sistem", a mai spus Robert Rotariu. 



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list