Carmen Harra, predicții înspăimântătoare despre efectele încălzirii globale

Carmen Harra urmărește de mult timp fenomenul încălzirii globale și studiile de specialitate pe această temă. Din acest motiv, ea a precizat că previziuni sale pot fi influențate, în bine sau în rău, de acțiunile marilor puteri și lideri ai lumii.

"Ca urmare a încălzirii globale, în următorii 7 – 120 de ani, Pământul va suferi schimbări majore, inclusiv diverse dezastre naturale, cum ar fi: cutremure, uragane, tornade și vânturi puternice. În următorii 2 – 12 ani, numeroase uragane mai rele ca oricând vor lovi diferite părți ale Statelor Unite și se vor produce cutremure majore în Japonia, Europa și Statele Unite (California). Pe tot globul, anotimpurile se vor schimba. În unele părți ale lumii, unde, odinioară, erau patru anotimpuri, vom avea un singur anotimp (de exemplu: numai iarnă sau numai vară), în funcție de localizarea geografică", a scris Carmen Harra în cartea sa, "Decodificarea destinului".

 

"În cazul în care procesul de încălzire globală nu este rezolvat în următorii 55 -125 de ani, părți importante ale lumii (tot ce este în vecinătatea Popului Nord și a Polului Sud) urmează să dispară sub ape în jurul anului 2141. Acesta va fi un eveniment ce va schimba lumea Conform calendarului maya, precum și Marii Piramide, anul 2141 reprezintă sfârșitul unui mare ciclu. Totuși, omenirea va supraviețui, așa cum se întâmplă mereu (…)", a mai punctat clarvăzătoare într-un volum lansat cu câțiva ani în urmă.



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list