Tragedie în lumea sportului și a gastronomiei: Un tânăr de 24 de ani a murit după o luptă crâncenă cu boala

Vestea tragică a fost confirmată de clubul de baschet CSU Sibiu, care l-a omagiat într-un mesaj emoționant, subliniind realizările sale sportive și impactul pe care l-a avut în comunitatea locală.

„Cu inima îndurerată ne luăm rămas-bun de la Darius Vintilă, un fost junior talentat al echipei noastre. Această veste neașteptată ne-a zdruncinat profund. Amintirea lui va rămâne vie în sufletele noastre, așa cum ne amintim de energia sa pe teren. Gândurile noastre sunt alături de familia și apropiații săi în aceste momente grele", a transmis BC CSU Sibiu pe pagina oficială de Facebook. 

Darius, un tânăr sportiv, iubit și apreciat de toată lumea

Darius a fost parte din generația 2000, antrenată de Alex Kovacs, și a obținut rezultate remarcabile, printre care o medalie de bronz la U16 și două titluri de campion cu CSU 2 Sibiu.

Absolvent al Facultății de Inginerie – Instalații pentru Construcții din București, Darius și-a impresionat colegii și prin apariția sa la emisiunea „Chefi la cuțite", unde a demonstrat talentul său culinar cu o rețetă de vinete umplute care a captat atenția juraților.

 Fostul său antrenor, Alex Kovacs, i-a adus un omagiu emoționant, exprimându-și regretul și afecțiunea: „Dragul nostru Darius, vei rămâne mereu în inimile noastre. Îți mulțumim pentru toate momentele frumoase pe care ni le-ai oferit. Odihnește-te în pace, dragul nostru campion!"

Comunitatea din Sibiu este în doliu după pierderea lui Darius Vintilă, un tânăr plin de viață și energie, care a lăsat o amprentă de neșters în inimile celor care l-au cunoscut.



de pe realitatea.net
Sent via IFTTT

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list