Bătaie cu furci și topoare într-o localitate din Botoșani. 4 persoane au ajuns la spital
Potrivit primelor informații, scandalul a izbucnit în urma unor reproșuri legate de niște fete, pe care cele două grupuri si le-au adresat într-un bar din localitate. Tinerii s-au întâlnit într-un local pentru a bea o cafea. Discuțiile s-au încins rapid, iar tensiunile au escaladat până la amenințări.
Martorii au povestit că tinerii au ieșit din mașini și au început sắ își împartă pumni, picioare și lovituri cu bâte și topoare, într-un scandal ce părea scăpat de sub control. Patru tineri au fost transportați la spital cu răni grave.
În încercarea de a calma spiritele, un bătrân de 76 de ani care locuia în zonă a intervenit, dar a fost și el atacat de tineri. Agresorii au intrat în curte, i-au luat o furcă din mână şi l-au lovit şi pe el cu bestialitate, până i-au scos dinții din gură.
Poliţiştii continuă cercetările, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri pentru tinerii implicați în scandal.
de pe realitatea.net
Sent via IFTTT
Niciun comentariu