Vine CICLONUL islandez, noi avertizări pentru România! Ploi torențiale și vijelii. Zonele vizate
„O schimbare în ceea ce privește evoluția condițiilor meteorologice în această săptămână. Debutăm cu o vreme caldă astăzi, cu valori de temperaturi la scara întregii țări între 24 până la 32 de grad de Celsius și pe parcursul săptămânii mici variații de la o zi la alta.
Însă, cu siguranță vom vorbi și de temperaturi în scădere, mai ales de mâine, în jumătatea vestică a țării, acolo unde valorile de temperaturi, la nivelul maximelor, nu vor mai atinge 24-25 de grade. Doar în partea de sud-est a țării vom mai vorbi de temperaturi de până la 29 de grade, pentru ca weekendul care va veni să fie caracterizat chiar de o vreme mai rece, având în vedere ecartul valorilor termice și care vor caracteriza chiar o vreme ușor mai răcoroasă, luând în considerare că nu ne vom mai apropia, la finalul acestei săptămâni, de ceea ce ar însemna pragul unei zile de vară 24-25 de grade. Trebuie să vorbim și de fenomenele de instabilitate, încă din această după-amiază și în parcursul nopții.
După cum știm, deja este în vigoare o atenționare meteorologică de mâine va intra în vigoare, dimineață, până mâine seară la ora 21, cu atenționare meteorologică de cod galben, ce vizează de această dată sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei, nord-vestul Olteniei, dar și Carpații Occidentali și vestul Meridionalilor. Vorbim de averse însemnate cantitativ, care prin acumulare pot avea valori de 20-25 de litri pe m2, izolat peste 30-40 de litri pe m2. Și nu în ultimul rând, și intensificări ale vântului de 50-60 de km pe oră.
Și dacă de această dată vorbim doar pentru areale din partea de sud est a țării, cu siguranță vom vorbi pe parcursul săptămânii de ceea ce va însemna posibilitatea ca aria ploilor să fie în extindere", a spus Elena Mateescu, la Realitatea PLUS.
ANM: Cod galben de ploi însemnate cantitativ și vijelii. Temperaturile scad dramatic - HARTAde pe realitatea.net
Niciun comentariu