Florin Barbu, apel pentru urgentarea distribuirii fondurilor europene destinate despăgubirilor fermierilor

"Sunt la Budapesta, alături de colegii miniştri ai Agriculturii din toate statele membre ale Uniunii Europene şi discutăm despre măsurile de sprijin pentru fermierii noştri pe care le vom implementa în perioada următoare! Pentru că seceta severă a afectat puternic fermierii din majoritatea statelor membre, este necesar să urgentăm distribuirea fondurilor europene destinate despăgubirilor fermierilor", spune ministrul, într-o postare pe Facebook.  Florin Barbu afirmă că aceste fonduri le sunt necesare fermierilor români şi precizează că se va lupta ca aceştia să primească sprijinul pe care l-a promis.  "Date fiind schimbările climatice care afectează din ce în ce mai mult producţia, este obligatorie regândirea derogărilor pentru neonicotinoide, precum şi extinderea eligibilităţii cheltuielilor pentru animalele de reproducţie. Aşa cum am spus de fiecare dată, în cadrul Consiliilor AgriFish, fermierii noştri au nevoie de sprijin real, nu de piedici suplimentare, pentru a continua să producă suficient Noi suntem vocea lor în forurile internaţionale, le reprezentăm interesele şi îi asigurăm de tot sprijinul nostru", mai scrie Barbu. 



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list