Netanyahu a acceptat planul de pace propus de Biden: Nu este o înțelegere bună, dar Israelul îl acceptă

Într-un interviu acordat Sunday Times, Ophir Falk, principalul consilier pe probleme de politică externă al lui Netanyahu, a declarat că propunerea lui Biden este "un acord pe care l-am acceptat - nu este un acord bun, dar ne dorim foarte mult ca ostaticii să fie eliberaţi, toţi".

"Mai sunt multe detalii de pus la punct", a spus el, adăugând că nu s-au schimbat condiţiile israeliene, inclusiv "eliberarea ostaticilor şi distrugerea Hamas ca organizaţie teroristă criminală".

iden a transmis vineri ceea ce el a descris ca fiind un plan în trei etape prezentat de guvernul Netanyahu pentru a pune capăt războiului

Prima fază presupune un armistiţiu şi returnarea unor ostatici deţinuţi de Hamas, după care părţile ar urma să negocieze o încetare a ostilităţilor pe termen nelimitat pentru o a doua fază în care restul prizonierilor vii ar fi eliberaţi, a declarat Biden. Această succesiune pare să implice faptul că Hamas ar continua să joace un rol în acordurile progresive mediate de Egipt şi Qatar - un potenţial conflict cu determinarea Israelului de a relua campania de eliminare a grupării islamiste susţinute de Iran.

Biden a salutat mai multe propuneri de încetare a focului în ultimele luni, fiecare cu un cadru similar cu cel pe care l-a prezentat vineri, toate eşuând. În februarie, el a declarat că Israelul a fost de acord să oprească luptele până la Ramadan, luna sfântă musulmană care a început la 10 martie. Un astfel de armistiţiu nu s-a materializat.

 Principalul punct de blocaj a fost insistenţa Israelului de a discuta doar despre o pauză temporară a luptelor până când Hamas va fi distrus. Hamas, care nu dă semne că s-ar da la o parte, spune că va elibera ostaticii doar dacă se va ajunge la un final permanent al războiului. Protest la Paris: 10.000 de persoane au ieșit în stradă! Manifestanții au strigat: „Opriţi bombardamentele, eliberaţi Palestina".Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza. Unul dintre ei avea cetăţenie franceză şi mexicană

de pe realitatea.net ext

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list