Bărbat, arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta iubită. Detaliul descoperit de polițiști: caz tulburător în Dolj
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au anunţat, marţi, că duminică seara, poliţişti din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Coşoveni au fost sesizaţi de o femeie din comuna Malu Mare cu privire la faptul că sora sa, în vârstă de 26 de ani, a fost agresată de fostul partener, în vârstă de 35 de ani, din aceeaşi localitate. Poliţiştii s-au deplasat la fața locului, fiind trimis şi un echipaj medical, iar victima a fost transportată la o unitate medicală. "Din cercetările efectuate s-a stabilit că în seara zilei de 9 iunie, bărbatul s-a deplasat la locuinţa fostei concubine, încălcând interdicţiile stabilite prin ordinul de protecţie şi, prin folosirea unui obiect tăietor-înţepător, ar fi lovit-o pe aceasta în zona toracică. Având în vedere concluziile medico-legale, obiectul vulnerant folosit şi zona anatomică vizată, precum şi probatoriul administrat în cauză, procurorul de caz a dispus reţinerea bărbatului, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor asupra unui membru de familie, încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie şi violare de domiciliu", au precizat poliţiştii. Bărbatul a fost prezentat Tribunalului Dolj care a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.
de pe realitatea.net
Niciun comentariu