ALEGERI 2024. Val de INCIDENTE în secțiile de votare! Poliția a întocmit dosare penale pentru 65 de infracțiuni: alte 56, în curs de verificare
Conform informațiilor transmise de MAI, până la ora 14.00 au fost aplicate 87 de sancțiuni contravenționale: 42 de amenzi în valoare de peste 47.000 de lei și 45 de avertismente, relatează HotNews.ro.
Au fost întocmite dosare penale pentru 65 de posibile infracțiuni. Reprezentanții MAI au făcut o selecție a acestor incidente, dintre acestea reamrcându-se următoarele:
A fost înregistrat și un deces într-o secție de votare din județul Vâlcea. Un bărbat în vârstă de 45 de ani a făcut o criză de epilepsie și a intrat în stop cardio-respirator. El nu a putut fi salvat de către echipajul medical sosit la fața locului.
La o secție de vot din județul Dolj, agentul de poliție aflat în serviciu a intervenit pentru că se crease o stare de agitație din cauza aglomerației de la intrare. La un moment dat, unul dintre bărbaţii aflaţi în grup a devenit recalcitrant, fapt pentru care a fost nevoie de folosirea sprayul iritant lacrimogen. Concubina bărbatului în cauză a profitat de situația creată și l-a mușcat de mână pe polițist, fără a fi nevoie de îngrijiri medicale. A fost sesizat Parchetul pentru infracțiunile de ultraj, cele două persoane fiind în custodia poliţiştilor. Totodată, a fost dispusă înlocuirea agentului de poliție din serviciul de protecție.
În Giurgiu, o persoană a sunat la 112 susținând că la o secție de votare anumite persoane intră cu votanții în cabina de vot, în mod frecvent. În urma verificărilor s-a stabilit că aspectele sesizate nu se confirmă, iar persoana respectivă a fost amendată pentru apelarea abuzivă a numărului 112.
Polițiștii din județul Satu Mare au fost sesizați de către președintele unei secții de votare că un bărbat a sustras un buletin de vot. S-a întocmit dosar penal pentru furt.
Într-o localitate din județul Vaslui, un bărbat a fost amendat cu 2.000 de lei pentru că a sfătuit alegătorii cum să voteze, la 300 de metri de secția de votare.
Polițiștii din Tecuci cercetează un bărbat pentru fraudă la vot după ce președintele secției de votare a observat că la ieșirea din cabinele de vot bărbatul respectiv avea 7 buletine de vot, iar soția sa doar 3, deși intraseră în cabine fiecare cu câte 5 buletine. Din cercetări s-a stabilit că femeie respectivă i-ar fi dat soțului pe ascuns două buletine pentru a vota în locul ei, motivând că ea nu știe să citească.
În județul Vrancea, prin sistemul de prevenire a votului ilegal a fost generată o notificare, stabilindu-se că un cetățean italian a votat folosind un document de identitate eliberat de autoritățile italiene, deși nu avea acest drept, întrucât permisul de ședere în țara noastră era expirat. S-a întocmit dosar penal pentru fraudă la vot.
Polițiști de la o secție rurală din județul Constanța au fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că un candidat la primărie i-ar fi oferit suma de 1.000 de lei pentru a-l vota. Pentru că ar fi refuzat, candidatul l-ar fi agresat fizic. A fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea coruperea alegătorilor și purtare abuzivă.
În județul Alba, un bărbat a sunat la 112 pentru a reclama că la magazinul aflat vizavi de o secție de votare se oferă alimente cetățenilor în scop electoral. Se fac cercetări pentru infracțiunea de corupere a alegătorilor.
Și în Caraș-Severin, polițiștii au fost sesizați că un bărbat aflat într-o mașină oprită în apropiere de o secție de vot oferă bani alegătorilor. Polițiștii au găsit asupra bărbatului aproximativ 3.000 de lei, precum şi mai multe liste cu persoane din localitatea respectivă. A fost dus la secție și au fost întocmite acte procedurale pentru infracțiunea de corupere a alegătorilor.În privința acțiunilor desfășurate de polițiști în trafic, până la ora 14.00 au fost verificate 9.500 de persoane cu 7.000 de vehicule, fiind aplicate 1.800 de sancțiuni contravenționale și constatate 24 de infracțiuni.
de pe realitatea.net
Niciun comentariu