Bucureștenii rămân fără apă caldă. Din nou. Unde vor avea loc lucrările de reparații anunțate de Termoenergetica

Vor fi efectuate următoarele intervenţii:* Magistrala 2 Sud în zona Şoselei Ştefan cel Mare din Sectorul 2. Se vor executa lucrările de demontare a tronsonului de conductă veche şi de montare a unei porţiuni de aproximativ 700 de metri de conducte noi. Lucrările impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 13 puncte termice din acest sector până în data de 3 iunie, ora 23,00. În cadrul acestui obiectiv POIM, după finalizarea tuturor lucrărilor, va fi dat în folosinţă un traseu nou de aproximativ 1.200 de metri din cei 2.500 de metri prevăzuţi în contractul finanţat din fonduri europene. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1975, această porţiune de reţea având aproape 50 ani de funcţionare.* Reţeaua termică primară în zona Străzii Bodeşti şi a Şoselei Pantelimon din Sectorul 2. Se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către şapte puncte termice, până în data de 28 mai, ora 23,00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1992, această porţiune de reţea având aproape 32 de ani de funcţionare.

Nemții au ajuns să bea cafea pe datorie: "Pensiile sunt o bătaie de joc, toate s-au scumpit" - dezvăluirile unei românce din Germania

* Reţeaua termică primară aferentă Magistralei Progresu Berceni în zona Reşiţa din Sectorul 4 (obiectiv finanţat cu fonduri europene prin programul POIM). Se vor executa lucrări de înlocuire a conductelor care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 13 puncte termice, până în data de 1 iunie, ora 23,00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1976, această porţiune de reţea având aproape 50 de ani de funcţionare.* Reţeaua termică primară în zona Străzii Malcoci din Sectorul 5. La controlul efectuat pe tronsonul de conductă au fost identificate patru spărturi dintre care două necesită decopertarea căii rutiere. Se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către cinci puncte termice, până în data de 31 mai, ora 23,00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1978, această porţiune de reţea termică primară având aproape 46 de ani de funcţionare.* Reţeaua termică primară în zona Străzii Calea Giuleşti din Sectorul 6. Finalizarea lucrărilor de reparaţii pe o lungime de 400 m de conductă impune sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către patru puncte termice, până în data de 28 mai, ora 23,00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1966, această porţiune de reţea având aproape 60 de ani de funcţionare.

Începând cu 1 iunie 2024, WhatsApp nu va mai funcționa pe aceste smartphone-uri. Multe dintre ele sunt foarte populare printre români

* Reţeaua termică primară în zona Bulevardul Iuliu Maniu din Sectorul 6. Finalizarea lucrărilor de reparaţii pe o lungime de 60 de metri de conductă impune sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către trei puncte termice, până în data de 31 mai, ora 23,00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1970, această porţiune de reţea termică primară având aproape 52 de ani de funcţionare."Termenele iniţiale de repunere în funcţiune a sistemului de termoficare sunt estimate înainte de deschiderea şantierelor şi decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor. Pe măsură ce lucrările sunt finalizate, în măsura în care ruta de alimentare cu agent termic permite acest lucru, punctele termice sunt repuse în funcţiune mai repede decât termenul estimat", se explică într-un comunicat transmis de companie.Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert.

Cardul de sănătate, instrumentul Statului Paralel. Cum s-a gândit Coldea să-l folosească pentru a crea un sistem național de supraveghere. Acuzații bombă



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list