Bradul nostru

Buna ziua. Scriu si eu psiluneala mea, pe fuga, dar cu drag, cat beau un ness, in asteptarea racoririi blatului, sa pot finisa prajitura cu crema. Aseara, am auzit din gura lui Marian cateva cuvinte banale, dar pline de reverberatii emotionale in sufletele noastre; vi le spun si voua, peste cateva randuri. Anul acesta, avem iarasi acelasi bradut modest, de 50 cm, ca si anul trecut. Mmm, putin nemultumiti din aceasta cauza. Suntem insa determinati sa facem niste demersuri costisitoare in vederea cununiilor noastre din primavara (niste ghete ortopedice si o rampa de acces pentru Marian, printre altele) asa ca ne vom utiliza economiile cu maturitate. In timp ce impodobeam totusi bradutul, il aud pe Marian promitandu-mi cu dragoste: “Lasa, Ioana, ca la anul ne cumparam si noi, bradul nostru.” Stiti care a fost primul lucru “al nostru” cumparat impreuna, pe cand ne inchegam ca familie? Un sort de bucatarie, pentru mine. Apoi o matura, patul si bibliotecile, masa de calcat, uscatorul de rufe, curatitorul de legume, presuletele din baie. Da, vom avea un brad mare, mare, cu conuri. Artificial, pentru ca altfel, nu ar avea cine sa ni-l care an de an. Si-apoi, unul adevarat, chiar asa, mare, mare si cu conuri, avem in curte. Va fi impodobit nu cu globuri, ci cu turta dulce facuta de mine, na! Si ne vom primi nepotii fratilor si nepotii nepotilor nostri, intr-o atmosfera de poveste. (Si voi avea eu si catelusul caruia-i duc dorul, ce credeti?) Acum, va las cu drag, va promit sa va citesc pe toti. Va invit sa vedeti ceilalti braduti, aici. (In fotografie, bradul din curte, surprins dintr-un unghi care denota amatorism si comoditate. Ar fi trebuit sa ies in strada sa-l “prind” corespunzator, dar aveam sortul pe mine.)