Astazi

by - septembrie 06, 2018

Azi, dimineata mi-a inceput proaspat, fara prea multe ganduri. Pana si ochii imi erau mai limpezi si parca ceata se desprinsese ducandu-se sa se adaposteasca undeva in cer. O sa ajung sa cred ca tocmai prea-multele si-ntortocheatele ganduri imi amarasc zilele si-mi umbresc privirea. In mijlocul de transport in comun am incercat sa urmaresc ochii partenerilor de drum. Mai toti erau tristi, mai toti erau goi sau priveau intr-un punct fix pe geam si nu puteai ajunge usor la miezul lor. La un moment dat m-au napadit gandurile: ce dureri ori poveri or avea acasa de sunt toti atat de ingandurati? M-am intrebat atunci oare cum se vedeau ochii mei dinspre ei, daca ar fi avut desigur curiozitatea sa-i priveasca, sa-i caute. Mi-am dat seama ca nimeni in afara de mine nu poate fi facut vinovat ori raspunzator pentru ochii mei valuriti, intunecati ori cald zambitori. Abia atunci am zambit. Si cu ochii. Si am renuntat sa mai caut motive in privirile partenerilor de drum.

You May Also Like

0 comments